|
|
|
|
Crestine poate si de celelalte
România profundă
Nicolae Geanta el 01-07-2011, 23:06 (UTC) | | | România profundă, scrie Mircea Platon în volumul A treia Forță (unde îl are co-autor pe Ovidiu Hurduzeu), e România care nu se vede la televizor decât în chip de victimă. E România pe care au încercat s-o distrugă comuniștii vechi sau eurosocialiștii noi... Uneori, România profundă e un țăran. Sau o stradă. Sau un nuc... România profundă e România împotriva căreia se mai duce război... E România născută din confluența nostalgiei pentru ce a fost, cu revolta față de ceea ce se distruge astăzi...
Nu văd în România profundă numai o victimă călcată în picioare de satrapi politici ori economici, care-i sug seva de suc verde, lăsând țara ostenită la poarta spitalului de urgență. De asemeni, România profundă nu-i numai țara care are o aversiune împotriva organizării, cum o numea Rădulescu-Motru, ci e electoratul care scârbit de manevrele politicului nu mai vrea să iasă la vot.România profundă nu e numai țara șmenarilor, a politicienilor ce dorm în Arena Nesimțirii, cum definește Radu Paraschivescu Parlamentul, a aurolacilor ce dorm la metrou, a țiganilor ce fură cablul de la calea ferată sau a pensionarilor ce se-mbulzesc la economate dimineața la 5,00.
România profundă e țara cu lavițe la poartă, cum spune Vladimir Pustan, unde bătrânii noștrii se strâng la șueta de seară, depănând amintiri din care picură dulceață cu miros de gutui. Și cu victorii.
România profundă e rugăciunea unei bătrâne din Bărăgan, care spunea Petru Țuțea, dacă e făcută cu sinceritate, devine mai puternică decât toate rugile unui episcop ce păstorește ținuturi și biserici întregi.
România profundă înseamnă țara unde copiii aleargă desculți, cu genunchii vineți de căzăturile din cireș, jerpeliți în albia râurilor sau la fotbal pe maidane. România profundă miroase a fân proaspăt cosit, a zmeură sălbatică și-a tei înflorit. Este țara cu lacrimi ce cad pe coada sapei, pe coporia coasei sau pe mămăliga înmuiată în lapte bătut.
România profundă e galop de sănătate prin iarba udă a dimineții, e râul din spatele casei mult mai curat decât mii de piscine, e calul ce nechează când vede stăpânul la fânar, și carele cu boi ce trec leneș și nepăsătoare printre bolizii scumpi aduși din Europa.
România profundă e toaca biserici, e clopotul ce cheamă poporul la slujbă. E predica pastorilor și liturghia preoților, e mulțimea celor care se botează cu maturitate, cu credință, scufundându-se în Isus Hristos. România profundă e biserica plină, unde oamenii încep călătoria fără bagaje, iertați de Tatăl care ne-a dăruit aceste meleaguri, dar și altele veșnice unde se poate cina împreună cu El.
România profundă e tânărul sau tânăra care-și predau viața lui Dumnezeu, pocăindu-se cu lacrimi care spală obrajii rumeni de soare, dar și sufletul înegrit de păcat.
România profundă e biserica ce postește deseori, iar cu bani rămași de la mâncare îndeasă sarsanalele săracilor, care aduc apoi binecuvântări Lui Dumnezeu. Sau repară gardul văduvelor, cumpără ghiozdane orfanilor și ridică altare în fiecare localitate mioriticăț.
România profundă înseamnă creștinii plini de Duhul Sfânt, care urcă zilnic pe cei prăbușiți la nord de Dunăre spre Cerul imediat deasupra capului și-a gliei străbune.
Sunt puțini acei care mai au speranța de recuperare a moralității sau a celorlalte valori pierdute în neantul valah, cum numește Dan C. Mihăescu, România. Sunt puțini acei care văd țara asta cu ambii ochi, care cred că pâinea ponto-carpatică e dulce. Sunt puțini care cred că România nu a ieșit de tot în afara civilizației. Dar, atâți cât mai sunt, fac treabă bună. Rugați-vă pentru ei!
Andrei Pleșu spunea că portretul național poate fi retușat. Dar pentru asta trebuie, mai întâi să-i localizezi fisurile. Mai departe însă, filosoful nu ne spune nimic, nici o rețetă oricât de săracă. Nu-i suficient...
Fisurile le știm deja, d-le Pleșu. Zi de zi, batalioane de români se chinuie să le astupe. Dar, Reparatorul cel mai dibaci, nu poate fi altul decât Isus Hristos. Fără El, România nu poate fi lipită. Numai slujindu-i cu patos, România va rămâne profundă. Altfel... se-afundă. | | | |
|
David Wilkerson a trecut in vesnicie
Resurse Crestine el 29-06-2011, 05:58 (UTC) | | | David Wilkerson, autorul cartii “Crucea si Pumnalul” si fondatorul “World Challenge Ministries” a murit intr-un accident de masina ieri. CBN a anuntat ca Wilkerson, 79 ani, conducea si a fost declarat mort la locul accidentului.
Wilkerson conducea spre est pe drumul U.S. 175 din Texas, miercuri 27 Aprilie dupa amiaza, a intrat pe contra sens, pe banda pe care venea un camion din directia opusa. Soferul camionului a vazut masina si a incercat sa o evite dar totusi s-a lovit frontal de masina pastorului.
Deocamdata nu se stie sigur ce l-a determinat pe Wilkerson sa vireze si sa intre pe banda opusa. Sotia lui, Gwen se afla si ea in masina si a fost dusa de urgenta la spital impreuna co soferul camionului.
Biserica fondata de el, Time Square Church din New York, are peste opt mii de membri. In 2009 Wilkerson a postat mesaje, avertizand ca vor fi rebeliuni, focuri si prabusiri economice in New York. Christianity Today a scris atunci de ce mesajul lui Wilkerson a atras atat de multa atentie:
“Wilkerson are mai multa credibilitate si e mai recunoscut decat multi alti proroci online. El este autorul cartii “Crucea si Pumnalul”, una dintre cele mai raspandite carti din istoria evangheliei. Asociatia lui “Teen Challenge” este foarte proeminenta in discutii pentru tratarea celor dependenti de droguri.”
Wilkerson a continuat sa scrie devotionale pana in ziua mortii sale.
Rich Wilkerson: “Termenul LEGENDA este deseori folosit pentru a descrie o persoana de o extreme influenta, dar cum putem sa numim un om care inlocuieste superlativul?…“David Wilkerson”
| | | |
|
*Această mărturie a fost înregistrată într-o biserică din Statele Unite de Bill şi Anette Wiese*
Bill Wiese el 29-06-2011, 05:53 (UTC) | | | Introducere
În urmă cu cîteva luni Mike Bickle, un cunoscut de-al meu cu care lucrez la Casa Internaţională de Rugăciune, mi-a cerut să vorbesc în Biserică despre Iad. În timp ce studiam acest subiect, am primit de la un prieten Steve Carpenter o casetă. Pe acea casetă era un mesaj din partea lui, Bill Wiese şi a soţiei sale, Anette.
Mesajul lui m-a zguduit din temelii şi mi-a schimbat definitiv felul în care mă raportez la familia mea, la prieteni şi chiar la oamenii pe care nu îi cunosc.
Acest mesaj m-a schimbat pentru totdeauna, fără nici o exagerare, şi vă rog să mă credeţi că nu vorbesc aici în hiperbole. El m-a transformat şi mi-a schimbat definitiv felul în care privesc la cei cîţiva ani de viaţă care mi-au mai rămas de trăit pe acest pămînt. Dorinţa mea este ca Dumnezeu să facă acelaşi lucru şi cu dumneavoastră.
Nu vă pot spune în cuvinte cît de important este acest mesaj!
Bill este creştin şi el şi-a predat viaţa lui Cristos pe cînd avea doar 16 ani şi îl cunoaşte pe Domnul Isus de 32 de ani. S-a mutat în California în 1976 unde timp de 10 ani a lucrat cu pastorul Chuck Smith în Costa Mesa, California. Bill lucrează ca agent imobiliar, la fel ca şi soţia lui. În ultimii 15 ani, Bill a făcut parte din congregaţia Eagles Nest şi din conducerea acesteia în diferite perioade, sub conducerea pastorului Dr.Gary Greenwald din Orange County, California.
Veţi urmări aşadar o revelaţie despre Iad, dar chiar mai important, veţi auzi o revelaţie despre intimitate cu Isus Cristos şi despre dragostea imensă pe care o EL are pentru întreaga lume.
Bill a fost in Iad.
El nu a fost doar un observator întîmplător aşa cum au fost mulţi oameni în astfel de situaţii. El chiar a experimentat chinurile şi ororile Iadului pentru aproximativ o jumătate de oră, fără absolut nici o speranţă că va mai scăpa vreodată de acolo.
Bill şi soţia lui sînt profund devotaţi lui Isus Cristos, Cuvîntului lui Dumnezeu şi lucrărilor Duhului Sfînt. Sînt sigur că Bill o să vă placă. Vă rog acum să-i urmăriţi pe Bill şi Anette Wiese.
Introducerea autorilor
Este o onoare pentru mine şi soţia mea să fim aici. Eu şi Anette lucrăm în domeniul afacerilor imobiliare. Nu mărturisim pentru bani, dar ştim sigur că Dumnezeu ne-a spus să mergem şi să spunem întregii lumi despre dragostea Lui pentru oameni şi despre faptul că EL nu doreşte ca cineva să ajungă în acel loc numit Iad. Acesta este motivul pentru care mărturisim.
Pentru început, aş vrea să abordez cîteva lucruri la care poate că fiecare dintre dumneavoastră v-aţi putea gîndi. Prima întrebare pe care mi-am pus-o eu însumi după această experienţă a fost, cum ştiu eu că totul nu a fost decît un vis, un vis urît pe care l-am avut?
Vreau să precizez aici cîteva lucruri.
În primul rînd, mi-am părăsit trupul şi mi-am văzut corpul lungit pe podea atunci cînd m-am reîntors în el, deci ştiu sigur că am trăit o experienţă în afara corpului. Unii creştini ar putea spune că un creştin nu îşi poate părăsi corpul. Asta însă nu este adevărat. În 2 Corinteni 12 cu 2, cînd Pavel a fost răpit în al 3 lea cer, el spune “…că am fost în trup sau în afara trupului, nu ştiu...”. Deci, dacă nu ştia, înseamnă că lucrul acesta este posibil. Şi în versetul 1 el mai spune că a fost o vedenie. Cred deci că şi experienţa mea se încadrează în domeniul vedeniilor. În Iov 7 cu 14, Iov spune:“...atunci Tu mă înspăimînţi prin vise şi mă îngrozeşti prin vedenii...”. Asta a făcut Dumnezeu şi cu mine, m-a îngrozit prin tot ceea ce am văzut şi am trăit prin această vedenie şi descoperire.
După această experienţă, mi-a trebuit un an de zile să îmi revin şi să redevin iar o persoană normală. Am fost atît de traumatizat de frică din cauza a ceea am văzut în Iad, încît mi-am schimbat complect felul în care gîndesc şi vorbesc, şi am învăţat să apreciez cu adevărat de la ce ne-a salvat Dumnezeu, pentru că Iadul este un loc teribil.
Am să o las acum pe soţia mea să vă descrie în cîteva cuvinte cum m-a găsit ea în sufragerie întins pe jos, după revenirea mea în trup, pentru că eu nu îmi amintesc această parte.
Mărturia soţiei
Mulţumesc, dragul meu. Iată pe scurt ce s-a întîmplat.
Era ora 3 şi 23 de minute dimineaţa cînd m-am trezit. Îmi amintesc lucrul acesta pentru că mă uitasem la ceasul nostru digital de pe noptieră. Bill nu era în pat lîngă mine şi am auzit ţipete venind dinspre camera de zi. M-am dus numaidecît acolo să văd ce este şi l-am găsit pe soţul meu aşa cum nu îl mai văzusem niciodată înainte. Oricine îl cunoaşte pe Bill ştie că el este de felul lui un om calculat şi calm. Nu este genul de om care să se entuziasmeze sau să se emoţioneze uşor, decît dacă este Dumnezeu la mijloc. Aşadar, l-am găsit pe Bill pe podeaua din sufragerie într-o stare de traumatizare. Era foarte traumatizat. Era acolo intr-o poziţie chircită jos pe podea şi se ţinea cu mîinile de cap, ţipînd şi urlînd. Nu ştiam ce să fac. Am crezut pentru moment că a avut un atac de inimă şi am început să mă rog. Dar el mă ruga într-una şi îmi spunea disperat:
-Roagă-te, roagă-te ca Dumnezeu să îmi scoată asta din minte! Domnul m-a dus în Iad şi m-a lăsat să văd Iadul. Simt că trupul meu moare şi nu pot să fac faţă la asta!
Am început să mă rog pentru el circa 10, 20 de minute, nu ştiu, după care el a început să se calmeze, dar se afla încă într-o stare de spaimă cumplită. Era ca cineva care a fost în Vietnam şi îşi aducea acum aminte de o scenă de groază trăită acolo, sau ca cineva care a avut un accident oribil de maşină pe
care îl retrăia acum. Bill nu se manifesta ca cineva care a avut un vis urît şi care tocmai se trezise din el. Cam atît am vrut să vă spun şi am să îl las acum pe el să vă spună restul.
Mărturia lui Bill
Sînt atît de binecuvîntat că am aşa o soţie bună şi pentru asta îi sînt recunoscător lui Dumnezeu. Sîntem căsătoriţi de 4 ani, o cunosc de 6, şi aceşti 6 ani au fost cei mai buni ani din viaţa mea. Îi mulţumesc lui Dumnezeu.
După ce-am trecut prin această experienţă, am vrut în primul rînd să aflu dacă există undeva în Biblie cineva care să fi experimentat Iadul sau să fi fost în Iad, aşa că am început să cercetez lucrul acesta. L-am ascultat şi pe Chuck Missler, profesor de religie creştină recunoscut în toată ţara, un adevărat savant în domeniu, şi a spus şi el că Iona a fost în Iad.
În Iona 2 cu 2 se spune: ”am strigat din Iad, din locuinţa morţilor”, iar în Iona 2 cu 6 se spune: ”...zăvoarele pămîntului mă încuiau acolo pe vecie, dar Tu m-ai scos viu de acolo...”. Deci iată că şi cineva din Biblie a experimentat Iadul, Iona.
Am vrut de asemenea să aflu şi să verific, aşa după cum am fost învăţat încă din primele zile la Calvary Chapel, faptul că orice experienţă spirituală prin care am trece, ar trebui să se regăsească în Cuvîntul lui Dumnezeu.
Am ştiut că ceea ce eu am experimentat era adevărat pentru că era conform Cuvîntului. Am început aşadar să îl studiez şi am găsit în peste 400 de locuri că tot ceea ce am văzut, auzit şi simţit, deci tot ce era în legătură cu Iadul era deja în Biblie. Deci, tot ceea ce vă spun este deja acolo, şi voi face referinţă la Scriptură pe măsură ce am să vă spun experienţa. Nu voi putea cita toate cele 400 de referinţe biblice, dar voi cita cel puţin cîteva.
Între timp am mai găsit alte 14 persoane care au experimentat anumite secvenţe din Iad. Cei mai mulţi au avut experienţe în pragul morţii, oameni aflaţi în spital sau care au fost în moarte clinică şi au revenit apoi la viaţă.
1. Începutul experienţei
Am să trec acum direct la experienţa mea. Eu şi soţia mea ne întorceam de la o seară de rugăciune într-o Duminică seara unde participăm întotdeauna cu pastorii noştrii. Ne-am întors acasă, ca în oricare altă seară obişnuită. Ne-am culcat şi pe la ora 3 dimineaţa, eu am fost luat din corpul meu.
Nu am ştiut atunci cum am ajuns în acel loc pînă cînd m-am reîntors în trup cînd Domnul mi-a explicat cum, dar m-am trezit dintr-o dată că mă aflam într-o celulă de închisoare. Era ca orice celulă obişnuită de închisoare cu pereţi de piatră jalnici şi respingători şi bare de fier la uşă. Nu ştiam încă unde eram. Tot ce ştiam era că acolo era extrem, extrem de cald. Era atît de cald acolo încît nu îmi venea să cred că mai sînt încă în viaţă în această celulă. Am simţit că ar fi trebuit pur şi simplu să mă dezintegrez datorită căldurii, şi totuşi eram în viaţă. În celulă era şi lumină dar doar pentru puţină vreme şi cred că lumina
aceea era defapt prezenţa Domnului Isus de acolo pentru ca eu să pot vedea priveliştea din jur. Apoi, după circa un minut, totul s-a întunecat.
În Isaia 24 cu 22 se spune:“Ei vor fi strînşi laolaltă şi închişi într-o temniţă.”, iar în Proverbe 7 cu 27:“Ei se vor duce în Iad, în locaşurile morţii...” locaş însemnînd cameră sau celulă. Deci o parte din Iad are celule de închisoare şi camere, iar în alte părţi sînt iazuri de foc şi locuri imense unde focul arde continuu. Eu mă aflam într-o celulă de închisoare în acel moment. În Iona 2 cu 6 se spune: ”...zăvoarele pămîntului mă încuiau acolo pe vecie...”, iar în Iov 17 cu 16: “Ei se vor coborî în Iad la porţile locuinţei morţilor.” Deci tot ce vedeam eu acolo era deja scris în Biblie.
2. Cele patru creaturi demonice
Mă aflam deci în această celulă întunecată unde mai erau alte 4 creaturi cu mine. Nu ştiam atunci că aceste creaturi erau demoni pentru că eu ajunsesem acolo ca suflet nemîntuit. Dumnezeu mi-a şters din minte faptul că eu eram creştin. Nu am înţeles atunci de ce eram acolo, dar la întoarcere EL mi-a explicat de ce şi pe parcurs am să revin la asta.
În celulă erau aceste creaturi uriaşe, dar atunci nu mi-am dat seama ce erau şi ele aveau peste 4m înălţime. Creatura pe care vreau să v-o descriu acum veţi înţelege din ce urmează cum arăta. Este ciudat faptul că şi o altă persoană din cele care au văzut Iadul, văzuse acelaşi demon pe care îl vedeam eu acum.
Nu am ales întîmplător acest demon, era demonul care mă tîrîse dincolo de barele Iadului. Toţi demonii pe care eu i-am văzut acolo aveau solzi pe ei. Acesta pe care îl descriu acum era uriaş, avea solzi pe tot corpul şi maxilare uriaşe cu dinţii uriaşi ieşiţi înafară şi ochii ieşiţi din orbite. Celălalt nu arăta ca primul, dar avea pe el ca nişte înotătoare foarte ascuţite peste tot şi mîini lungi şi labe disproporţionate. La ei totul era deformat, răsucit şi fără simetrie. Un braţ era mai lung, altul mai scurt, erau nişte creaturi foarte bizare.
Arătau oribil şi îl huleau neîncetat pe Dumnezeu. Tot timpul îl înjurau pe Dumnezeu şi mă întrebam de ce îl blestemau şi îl urau oare pe Dumnezeu aşa de mult? Apoi, aceştia şi-au întors atenţia spre mine şi am simţit că aceiaşi ură pe care o aveau pentru Dumnezeu, o aveau şi pentru mine.
M-am întrebat mirat şi uimit de ce mă urau şi pe mine că doar nu le-am făcut nimic. Dar mă urau cu o ură pe care nu am mai întîlnit-o niciodată aici pe pămînt. Era ceva dincolo cu mult de capacitatea omului de a urî. Aceşti demoni mă urau într-un mod absolut şi mi-am dat seama în acele momente şi am ştiut că ei îmi fuseseră daţi ca să mă tortureze.
Vor fi lucruri pe care am să vi le spun, dar care nu ştiu să vă explic cum le ştiam. În Iad, simţurile îţi sînt mult mai ascuţite decît aici pe pămînt. Acolo eşti mult mai conştient de orice decît putem noi să fim în corpul acesta fizic.
Percepeam distanţele, percepeam timpul şi alte lucruri mult mai bine decît le putem noi percepe aici pe pămînt. Unul din lucrurile pe care îl ştiam era că aceste creaturi mi-au fost date pentru a mă tortura pe veci în locul acesta.
Şi, cum stăteam întins pe jos, mi-am dat seama că nu aveam nici o putere în trup şi mă întrebam: “de ce oare abia mă mai pot mişca, ce se întîmplă cu mine?”
Eu şi soţia mea ne place să facem multă mişcare, aşa că eram conştient de ce înseamnă să nu mai ai putere. Zăceam acolo neajutorat şi la un moment dat, un demon m-a apucat şi m-a aruncat de perete cum ai da cu o sticlă de perete. Atît de uşor părea că sînt pentru el, sau chiar era el atît de puternic, nu ştiu. M-a aruncat de perete şi fiecare os din corpul meu s-a rupt şi am simţit cum se rupe. Apoi, am început să simt durerea.
Stăteam acolo lungit pe jos şi ceream milă, dar aceste creaturi nu au deloc milă. Sînt absolut fără milă. Una din ele m-a apucat de jos, iar cealaltă cu ghearele-i foarte ascuţite, a sfîşiat carnea de pe mine. Pur şi simplu a smuls carnea fără să îi pese deloc de acest trup pe care Dumnezeu l-a creat cu atîta grijă şi pe care EL l-a făcut atît de frumos.
Şi făceau asta cu o ură imensă faţă de mine!
Mă întrebam atunci cum de mai sînt încă în viaţă după toate aceste chinuri şi de ce trec eu prin toate astea? Nu înţelegeam cum de nu murisem încă. Carnea şi oasele mele atîrnau.
Acolo nu era apă sau sînge ci doar carnea ce atîrna pentru că doar în sînge este viaţă, dar în Iad nu este viaţă. În Iad nu există nici apă.
În Isaia 14 cu 9 şi 10 se spune:”Iadul se mişcă pînă în adîncimile lui ca să te primească la sosire şi toţi de acolo îţi vor spune:
-Şi tu ai ajuns fără putere ca şi noi, şi tu ai ajuns acum ca noi?” Pentru că acolo nu mai ai absolut nici o putere. Psalmul 88 cu 4 spune:” Sînt pus în rîndul celor care se coboară în groapă, sînt ca un om care nu mai are putere.”
Noi ştim însă că diavolul are putere. Şi în Biblie se arată că demonizatul care alerga prin cimitir nu l-au putut lega. Chiar şi lanţurile le-a rupt în bucăţi deşi acesta era doar un om, dar el avea puteri demonice. Am înţeles de asemenea că aceşti demoni au o putere de 1,000 de ori mai mare decît cea a omului aşa încît chiar dacă aveam puterea mea naturală, eu tot nu îi puteam doborî. Aici eram la mila lor, dar demonii nu au deloc milă, ei nu cunosc ce înseamnă mila.
Mirosul acestor demoni ca şi mirosul din Iad de altfel era atît de cumplit încît nici nu vi-l pot descrie. Era un miros de carne arsă, de sulf. Era un miros de demoni cum ar fi o gură de canal deschisă, o putoare de carne stricată, de ouă clocite, de lapte stricat şi de tot ce îţi poţi imagina că pute îngrozitor, amplificat de 1,000 de ori şi pus apoi sub nasul tău şi să fii obligat să îl inspiri. Era atît de toxic încît acesta te-ar ucide pe loc dacă ai fi în acest trup, şi sigur ai muri. Mă întrebam cum de mai trăiesc şi nu am murit de mirosul acela îngrozitor.
Dar acolo nu mori ci trebuie să-l înduri!
Apoi blasfemiile, blasfemiile cu care aceşti demoni îl înjură pe Dumnezeu sînt de asemenea descrise în Ezechiel 22 cu 26:“Eu Domnul, sînt pîngărit în mijlocul lor.” Cuvîntul Lui spune că pîngărire înseamnă degradare, limbaj vulgar, obscen şi blasfemiator. Chinurile la care eram supus sînt menţionate şi în Deuteronom 32, 22 la 24:“Focul mîniei Mele va arde pînă în străfundul Iadului. Vor fi topiţi de foame şi devoraţi de foc şi distrugere. Voi trimite asupra lor dinţii fiarelor sălbatice şi otrava şerpilor.”
Şi într-adevăr dinţii fiarelor de acolo sînt asupra ta. În 2 Samuel 22 cu 6 se spune: “Legăturile Iadului mă înconjuraseră” şi în Mica 3 cu 2 se spune despre filistenii care îi urau pe evrei:“Voi urîţi binele şi iubiţi răul, le jupuiţi carnea şi pielea de pe oase.” Asta le-a făcut filistenii, evreilor aici pe pămînt. De unde le-a venit filistenilor aceată idee? Din Iad, bineînţeles. Asta fac demonii în Iad.
3. În iad nu xistă milă sau îndurare
Cît priveşte mila sau îndurarea din Iad. Milă nu există decît în Rai. Îndurarea vine numai de la Dumnezeu. Diavolul nu ştie şi nu cunoaşte ce este mila şi el este categoric împotriva ei.
Psalmul 36 cu 5 spune:“Îndurarea Ta Doamne, ajunge pînă la ceruri.” şi categoric în Iad nu există nici milă şi nici îndurare. Iar Psalmul 74 cu 20 spune: “Locurile întunecoase ale pămîntului sînt pline de bîrlogurile cruzimii.”
Iadul este într-adevăr un loc plin de cruzime, un loc absolut mizerabil şi oribil unde trebuie să înduri toate aceste chinuri şi umilinţe fără încetare.
Dumnezeu l-a făcut pe om ca forma supremă a creaţiei Sale. El ne-a făcut ca cea mai înaltă formă a creaţiei Sale, dar aceşti demoni sînt forma cea mai de jos a creaţiei Lui.
Noi, ca oameni, ne luptăm din greu să avansăm în viaţă. Vrem să devenim mai buni, studiem şi învăţăm ca să facem şi să devenim ceva în viaţă, dar în Iad viaţa ta nu mai depinde de tine ci ea îţi este condusă de demoni, de aceste creaturi fără inteligenţă. Creaturi absolut ignorante care nu ştiu decît să îl urască pe Dumnezeu şi pe tine şi să te tortureze cînd ajungi pe mîna lor, atîta ştiu. Aici ele îţi conduc viaţa şi tu nu poţi să faci nimic în privinţa aceasta.
În Scriptură se vorbeşte despre asta şi despre umilinţa pe care trebuie să o îndure cei care ajung în Iad.
La un moment dat, în timp ce eram acolo mă întrebam:
-Cum, aceşti demoni îmi vor conduce acum viaţa şi eu nu voi putea să-i opresc sau să fac ceva în această privinţă?
În Isaia 5 cu 14 se spune:“De aceea, Iadul îşi deschide gura şi şi-o lărgeşte peste măsură şi cei mari vor fi smeriţi.”, Isaia 57 cu 9 spune că:”...te vei pleca pînă în străfundul Iadului”, iar în Ezechiel 32 cu 24 se spune că:”...vei îndura ruşinea în groapă...” şi aşa mai departe.
Era ceva absolut îngrozitor să ştii că aceste creaturi îţi conduc acolo viaţa pentru că aceşti demoni nu au deloc milă de tine.
Stătem lungit pe jos în celulă şi la un moment dat a început să se întunece.
Întunericul a devenit absolult şi era atît de negru în jur cum nu mai văzusem niciodată, deşi eu am mai umblat prin peşteri şi prin minele de fier din Arizona. Dar în Iad este aşa de întuneric cum nici nu îţi poţi imagina aici pe pămînt.
4. Ţipete, urlete şi frică
Am încercat să mă tîrăsc afară din celula în care eram şi am reuşit cu greu să ies afară din acel loc cu permisiunea lor. Ştiam unde era uşa, aşa că m-am tîrît spre uşă ca să ies afară din celulă. M-am uitat într-o direcţie şi totul era negru. Am auzit atunci urlete şi ţipete. Erau miliarde şi miliarde de oameni care urlau şi ţipau în acest loc. Am ştiut că erau miliarde şi zgomotul pe care urletele lor îl făceau era înfiorător de mare. Dacă aţi auzit vreodată pe cineva urlînd de disperare, aveţi doar o mică idee din ce era acolo. Era atît de insuportabil să îi auzi urlînd şi ţipînd. Dar cînd auzi miliarde de oameni ţipînd, nu vă puteţi imagina cum vă afectează mintea lucrul acesta. Pur şi simplu nu poţi suporta! Vrei să îţi acoperi urechile să nu îi mai auzi, dar zgomotul este atît de tare şi de penetrant încît nu poţi evita să nu îi auzi.
Şi frica, frica care te copleşeşte acolo este de neimaginat, fiindcă acolo toată atmosfera este dominată de frică. Pentru că în acest loc nu mai există prezenţa lui Dumnezeu, tu trebuie să înduri frica şi chinul în întuneric. Nu vezi nimic în jur din ce vine sau ar putea să vină înspre tine sau împotriva ta.
Scriptura vorbeşte şi ea de întuneric. Psalmul 88 cu 6 spune: “M-ai aruncat în întuneric şi adîncuri”, Apocalipsa 16 cu 10:“...împărăţia fiarei, plină de întuneric...”, iar în Iuda 13:”...negura întunericului pe vecie...”.
În Iad este un întuneric pe care îl simţi, aproape că îl poţi pipăi. Exod 10 cu 21 spune:“…tu poţi pipăi acest întuneric...”.
Frica de acolo este atît de puternică şi de copleşitoare încît nu vă puteţi imagina şi ea te cuprinde cu totul, învăluindu-te. Dacă aţi văzut vreodată un film de groază în care frica îţi iese prin gît într-o secundă, iar tu să iei acest moment amplificat de 1,000 de ori şi apoi să îl menţii acolo. Aceasta este starea permanentă în care eşti acolo, o stare de teroare permanentă.
Eu mai ştiam ceva despre ce înseamnă frica. Cînd eram tînăr obişnuiam să merg la surfing pe mare. Încă mai merg şi acum uneori. Odată eram mai mulţi tineri în golful Floridei la surfing şi ne-am trezit dintr-o dată înconjuraţi de rechini. Un rechin-tigru de 3m a venit înspre mine şi mi-a muşcat în două schiul pe care eram, apucîndu-mă de picior şi trăgîndu-mă sub apă de piciorul care era acum în gura acestui rechin uriaş. Pe vremea aceea nu eram creştin, asta se întîmplase înainte ca eu să fiu mîntuit. Apoi, dintr-o dată rechinul mi-a dat drumul. Ştiu acum că Dumnezeu, a deschis gura rechinului, ca să mă salveze, dar pentru cîteva clipe, frica care m-a cuprins în acele momente a fost absolut copleşitoare.
Nu ştiu dacă aţi văzut filmul JAWS (FĂLCI) sau dacă vă mai amintiţi de acest film de groază cu rechini. Ceea ce s-a întîmplat în film, a fost nimic în comparaţie cu ceea ce eu am simţit atunci cînd am trăit experienţa.
Frica ce m-a cuprins atunci în apă, a fost îngrozitoare. Şi tînărului ce era lîngă mine, rechinul i-a smuls piciorul cu totul. L-au tras repede pe plaje, era sînge peste tot, şi el urla şi ţipa de durere, dar nu mai avea piciorul. Aşa că eu ştiu ce este frica, dar frica aceea a fost nimica toată în comparaţie cu frica pe care am simţit-o în Iad.
Frica aceea nu se poate compara cu absolut nimic!
Şi cred totuşi că frica de care am fost cuprins cînd piciorul îmi era în gura rechinului a fost cea mai teribilă frică pe care o puteam trăi vreodată pe pămînt.
Acestea sînt cîteva din lucrurile pe care trebuie să le înduri în Iad.
În Isaia 24 cu 17 se spune:“Groaza, groapa şi laţul vin peste tine...”.
Ted Copple, într-una din emisiunile sale “Night Line” de la televizor în urmă cu un an şi jumătate, spunea că a vizitat o închisoare de aici din America unde a petrecut o noapte. Spunea că nu-i venea să creadă ce urlete puternice se auzeau acolo în închisoare încît nu puteai să adormi şi toată lumea urla cît îi ţinea plămînii. A fost şocat de ţipetele şi de urletele ce se auzeau acolo toată noaptea, spunea el la televizor în emisiunea sa.
Deci chiar şi în închisorile de pe pămînt oamenii urlă, atunci cu cît mai mult vor face ei asta în Iad.
În Iov 18 cu 14 se spune:“Căile stricate ale omului care îl respinge pe Domnul, îl vor duce spre regele terorilor.” Şi diavolul, este în mod sigur rege al terorii.
5. Afară din celulă
Acum că eram afară din celulă, am privit într-o direcţie. Şi cum mă uitam în acea direcţie, am văzut flăcări de foc la aproximativ 15km de mine. Am ştiut că erau 15km, şi acolo era o groapă cu foc lată de circa 5km. Flăcările luminau pînă sus, suficient ca să vezi tot tărîmul Iadului. Întunericul era atît de dens încît acesta înghiţea orice urmă de lumină, dar era totuşi suficientă cît să mai vezi pînă la linia orizontului.
Acolo totul este maro, atmosfera este dezolantă. Nici urmă de iarbă, de frunză verde sau de ceva care să sugereze vreo urmă de viaţă, ci numai pietre şi mizerie şi un cer negru cu mult fum ce se înalţă în sus şi flăcări de foc uriaşe ce se ridică în sus atît cît să poţi vedea ce este acolo.
În Scriptură, în Deuteronom 29 cu 23 se spune: “…întregul ţinut este pucioasă, sare şi pîrjol, unde nu va fi nici sămînţă, nici rod şi nici iarbă care să mai crească…”. În Iad nu există nici urmă de viaţă!
Este aşa de ciudat să fii într-o lume în care nu există viaţă, aşa cum ne bucurăm noi de ea aici pe pămînt. Aici sînt pomi, e aer proaspăt, este viaţă pretutindeni. Acolo însă nimic din toate acestea. Acolo totul e surd şi fără viaţă.
Despre căldură am mai vorbit. Căldura din Iad este atît de insuportabilă încît nici nu o pot descrie. În Deuteronom 32 cu 22 se spune:“Vei fi înghiţit şi devorat de flăcări mistuitoare...”, în Iuda 7:“Vei suferi focul cel veşnic...”, iar în Psalmi 11 cu 6:“…va ploua cu cărbuni încinşi, foc şi pucioasă…”.
Asta se întîmplă în Iad, acolo este atît de cald! Toate aceste lucruri ar trebui să te omoare, dar acolo nu mori ci trebuie să înduri toate aceste chinuri fără încetare.
Am vrut să am puţină linişte şi să scap de ţipetele şi urletele de acolo, aşa cum ai dori de exemplu să mergi seara acasă după o zi grea de lucru ca să ai puţină linişte interioară.
În Iad însă, trebuie să înduri ţipetele şi chinurile de acolo de care niciodată nu ai cum să scapi. Niciodată!
În Isaia 57 cu 21 se spune:“Cei răi, acolo nu au pace, zice Dumnezeul meu.”
Un alt lucru cumplit în Iad este că acolo eşti dezbrăcat şi gol. Iată încă un lucru pe care trebuie să îl înduri acolo, ruşinea.
Şi în Scriptură se vorbeşte despre ruşine. Ezechiel 32 cu 24 spune:”…ruşinea ce o poartă cu ei în groapă…”, Iov 26 cu 6:“…Iadul este descoperit în faţa Lui şi distrugerile nu au acoperire…”.
Asta înseamnă că Dumnezeu poate să vadă şi în Iad. El poate să observe ce este acolo. În Iad eşti gol, iată încă o umilinţă pe care trebuie s-o înduri acolo.
În Iad nu există deloc apă. Nu este apă sau umiditate în aerul de acolo. Aerul de acolo este atît de uscat încît devii disperat chiar şi după o picătură de apă, după o singură picătură de apă. Cum spune şi Scriptura în Luca 16 cu 23 şi 24 despre bogatul care era în Iad şi care “…şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Araam şi pe Lazăr în sînul lui Avram, şi a strigat:
-Părinte Avraam, fie-ţi milă de mine şi trimite-l pe Lazăr să-şi moaie degetul în apă şi să-mi răcorească limba căci grozav sînt chinuit în focul acesta. Şi Avraam i-a răspuns:
-Fiule, adu-ţi aminte că ...” şi a continuat apoi să-i vorbească de fraţii lui, dar bogatul a vrut doar ca Avraam să-şi moaie degetul în apă ca să primească o picătură de apă. Asta ar fi fost de mare preţ acolo pentru el.
O singură picătură!
Dar acolo nu vei primi niciodată apă, nici măcar o picătură. Este foarte greu să îţi imaginezi cît de uscată îţi este gura acolo. Dacă vă puteţi imagina un maraton prin deşertul Death Valley de la noi, fără să ai apă, dar să trebuiască să stai acolo zile întregi în mediul acela uscat şi torid. Devii disperat chiar şi după o picătură de apă. Biblia spune în Zaharia 9 cu 11:“…prinşii de război din gropa în care nu este apă.”
Un alt lucru pe care Scriptura mi l-a descoperit (Luca 16 cu 26) este că între Rai şi Iad este o prăpastie uriaşă. Bogatul din Iad l-a văzut pe Avraam deşi el era la mare distanţă. În mod normal cum ar fi putut să-l recunoască el pe Lazăr sau pe Avraam dacă nu i-a văzut niciodată, iar apoi să-i vadă la aşa o depărtare mare, nu ar fi putut să-şi dea seama cine erau.
Dar în Iad şi în lumea spirituală sînt anumite lucruri pe care pur şi simplu le ştii, le cunoşti şi le înţelegi atunci pe loc.
6. Închis din nou şi eliberat
Apoi, unul din demonii de acolo a pus mîna pe mine, m-a tras înapoi în celulă şi a început din nou să mă chinuie. Dar despre asta nu-mi place să vorbesc pentru că nu aş vrea să mai retrăiesc chinul pe care l-am trăit atunci.
Aceştia au vrut să-mi zdrobească craniul, unul din demoni m-a apucat şi a încercat să îmi zdrobească capul. Atunci am urlat şi am implorat milă, dar acolo nu există milă. În acest timp, fiecare din ei m-a apucat de o mîini şi de picioare vrînd să îmi smulgă mîinile şi picioarele. Mi-am zis atunci că asta nu mai pot îndura, nu mai pot, este prea mult!
Atunci, dintr-o dată ceva m-a apucat brusc şi m-a scos afară din celulă. Acuma ştiu că a fost Domnul Isus, dar atunci nu ştiam asta. Eu eram acolo ca suflet nemîntuit aşa că nu cunoşteam lucrurile accestea. Eu am mers acolo ca şi cum nu l-aş fi acceptat niciodată pe Domnul Isus.
7. Iazul de foc
Apoi, am fost pus lîngă focul acela pe care îl văzusem de la distanţa aceea de 15km. Stăteam lîngă groapa cu foc şi mă aflam sub o peşteră, o peşteră uriaşă cu un tunel ce ducea în sus. Dea lungul acestei gropi cu foc, am putut să văd în ea suficient de bine printre flăcări, trupuri şi oameni care ardeau acolo şi care ţipau. Focul de acolo îi ardeau şi ţipau de acolo după îndurare.
Ştiu că nu mi-am dorit să merg acolo. Durerea pe care o înduram deja, era şi aşa prea mult pentru mine. Dar căldura şi focul ce îl vedeam acolo erau şi mai rele. Acei oameni implorau să fie scoşi afară din groapă, numai că la marginea şi de jur împrejurul ei erau aceste creaturi demonice uriaşe, şi pe măsură ce oamenii se tîrau şi încercau să iasă afară din ea, aceştia erau împinşi înapoi în foc de aceşti demoni care nu le permiteau să iasă afară. Mă gîndeam atunci că:
”Locul acesta este atît de oribil, atît de oribil şi de înfiorător!”
Şi acolo toate ţi se întîmplă în acelaşi timp: îţi este sete, îţi este foame şi eşti extenuat.
Şi încă ceva. În Iad, nu poţi să dormi. Ai şi acolo nevoie de somn aşa cum ai şi aici nevoie. Trupul tău are nevoie de odihnă. În Apocalipsa 14 cu 11 se spune:“Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor şi ei nu au odihnă nici ziua, nici noaptea.”
Acolo niciodată nu poţi să dormi. Vă puteţi imagina cum este asta, să nu dormi niciodată! Acum din nou despre apă. În Zaharia 9 cu 11:“…prinşii de război din gropa în care nu este apă.” În Iad nu există apă.
Am ştiut că Iadul este localizat în centrul Pămîntului. Acolo se află, în centrul Pămîntului. Am înţeles că acesta era la 6000km adîncime sub pămînt.
Noi ştim că Pămîntul are un diametru de circa 13,000km aşa că jumătatea distanţei ar fi 6500km, iar eu am fost în adîncuri la circa 6000km. În Efeseni 4 cu 9 se arată că:“...Isus a coborît în părţile de jos ale pămîntului.” În Numeri 16 cu 32 şi 33 se spune:“Pămîntul şi-a deschis gura şi i-au înghiţit şi ei au coborît de vii în groapă şi pămîntul i-a acoperit de tot.”
Acolo se află Iadul acum!
“Mai tîrziu“ spune Biblia, “Iadul şi moartea vor fi aruncate în iazul cu foc în ceasul întunericului.“ Dar asta se va întîmpla după ziua Judecăţii, acum însă Iadul şi moartea sînt în centrul pămîntului.
8. Demonii înlănţuiţi
Mă aflam aşadar la marginea acestei gropi uriaşe cu foc şi am văzut aici pe toţi aceşti demoni aliniaţi acolo lîngă pereţi. Aceştia erau de toate mărimile şi formele, tot felul de creaturi diforme şi urîte ce se pot imagina, erau deformate şi contorsionate, erau mici şi mari, erau păianjeni uriaşi, şobolani, şerpi şi viermi oribili. Biblia vorbeşte în Isaia 14 cu 11 despre: “…viermii care te vor acoperi acolo…”. Acolo sînt tot felul de creaturi îngrozitoare peste tot şi ele par să fie în lanţuri fixate de pereţi. Şi mă întrebam:”Oare de ce sînt toate legate în lanţuri de acei pereţi?” Nu am înţeles asta. Dar în Scriptură este un pasaj despre lucrul acesta care spune în Iuda 6 că:“Îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia ci şi-au părăsit locuinţa, Domnul i-a păstrat puşi în lanţuri veşnice în întuneric pentru Judecata zilei celei mari.” Deci poate că eu asta am văzut, nu ştiu, dar asta părea să fie.
M-am bucurat că aceşti demoni erau legaţi şi că ei nu puteau să ajungă la mine, pentru că ei mă urau foarte mult cu toţii.
Acesta era un alt lucru pe care nu îl înţelegeam, anume că toate aceste creaturi aveau o ură imensă pentru oameni. Aşa că am fost bucuros că erau legate în lanţuri de pereţi.
Am început să urc şi să ies din această groapă, din acest tunel, şi să las în urmă flăcările acelea mistuitoare, şi totul a devenit mai întunecat, dar puteam totuşi să îi văd pe toţi aceşti demoni care erau acolo legaţi de-a lungul acelor ziduri.
Aceştia aveau o putere imensă, şi mă gîndeam atunci că cine s-ar putea pune cu aceste creaturi. Nimeni nu se putea lupta cu ele. Şi frica, frica de care eram acolo cuprins era atît de copleşitoare încît simţeam că pur şi simplu nu o mai pot îndura sau tolera.
Lucrul cel mai rău în Iad, mai rău chiar decît chinurile de acolo şi toate celelalte lucruri era că am înţeles că, în primul rînd aici pe pămînt există viaţă şi oamenii aici, cei mai mulţi dintre ei, idee nu au că această lume a Iadului chiar există cu advărat. Ei nici măcar nu ştiu că acolo există o lume reală în care sînt miliarde şi miliarde de oameni care suferă şi care imploră pentru a li se da cel puţin o şansă pentru a ieşi afară de acolo, dar ei nu vor avea niciodată şansa de a ieşi de acolo. Şi ei sînt furioşi pe ei înşişi pentru că nu au profitat de ocazia de a-l accepta pe Isus, şi că ei erau acum blocaţi acolo pe vecie.
Acesta este lucrul cel mai îngrozitor în legătură cu Iadul, faptul că nu mai există absolut nici o speranţă că vei mai ieşi vreodată de acolo.
Am înţeles asta cînd eram acolo. Am apucat puţin din eternitate. Înţelegeam acum ce este eternitatea. Pe pămînt, noi nu prea putem înţelege lucrul acesta, dar atunci am înţeles şi am ştiut că voi fi acolo pe vecie, pentru totdeauna şi fără vreo speranţă de a ieşi de acolo vreodată. M-am gîndit atunci la soţia mea şi la faptul că nu voi mai putea fi cu ea niciodată. Întotdeauna i-am spus soţiei mele că dacă vom ajunge vreodată să fim separaţi unul de celălalt din cauza unui cutremur sau ceva oribil ”te voi căuta, te voi căuta pînă cînd te voi găsi, dacă vom fi separaţi vreodată.”
Dar din Iad nu mai puteam ajunge la ea şi nici nu puteam să o mai văd vreodată. Ea nu ar fi avut cum să ştie unde sînt, şi eu nu aş mai fi putut vorbi vreodată cu ea. Şi gîndul acesta de a nu o mai putea vedea sau vorbi cu ea vreodată, m-a deranjat enorm de mult. La fel şi gîndul că ea nu ştia unde sînt şi nu ştia nici că eu nu aveam nici o speranţă că mai pot ieşi afară vreodată.
Înţelegeţi? Din Iad nu mai ieşi niciodată, niciodată!
Vedeţi, aici pe pămînt există întotdeauna o speranţă. Chiar şi cei din lagărele de concentrare aveau speranţa că vor ieşi odată de acolo, sau că cel puţin prin moarte, vor scăpa de acolo odată.
Noi aici pe pămînt, nu am experimentat niciodată o situaţie din care să nu fie absolut nici o speranţă de ieşire. În Isaia 38 cu 18 se spune:“Şi cei ce s-au coborît în groapă nu mai pot spera la adevărul şi la credincioşia Ta.” În Iad nu mai există speranţă!Speranţa şi adevărul este Isus şi numai El.
9. Eliberat din Iad
În timpul acesta urcam prin tunel cuprins de o frică teribilă de demoni şi de faptul că sînt pierdut pe veci acolo, dar apoi dintr-o dată, pur şi simplu dintr-o dată ... s-a arătat Isus... , lăudat să fii tu Doamne!, s-a arătat Isus, şi această Lumină strălucitoare, lumina totul în jurul ei. Atunci am putut să-I văd doar conturul. Era conturul unui om şi nu am putut să-I văd faţa atît Îi era de strălucitoare, dar am putut privi la Lumina aceea şi I-am văzut conturul.
Am căzut atunci în genunchi şi m-am prăbuşit.
Nu puteam face altceva decît să mă închin Lui. Îi eram atît de recunoscător!
Cu doar o secundă înainte eram pierdut pe vecie, şi iată-mă acum dintr-o dată scăpat din acest loc, pentru că eu îl acceptasem deja pe Isus înainte să merg în Iad, dar oamenii aceia nu mai pot ieşi de acolo. Dar, pentru că eu eram deja mîntuit, am ştiut şi am înţeles atunci că nu există cale de ieşire din acest loc decît prin Isus. El este singura cale care te poate feri să nu ajungi în acest loc.
În Apocalipsa 1 cu 16 şi 17, cînd Ioan a văzut cerurile deschise şi pe Isus, spune că:”...faţa Lui strălucea ca Soarele în toată puterea lui, şi cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort.”
Asta s-a întîmplat şi cu mine cînd L-am văzut pe El, am căzut la picioarele Lui ca mort.
Acum poate că vă gîndiţi că într-o astfel de situaţie, ai vrea să Îi pui milioane de întrebări, dar atunci cînd eşti acolo, nu poţi face altceva decît să I te închini, să Îi slăveşti numele cel Sfînt şi să Îi mulţumeşti de la ce te-a scăpat.
10. Doamne, de ce m-ai trimis aici...?
Cînd am reuşit să îmi revin suficient cît să pot formula gînduri, m-am gîndit şi l-am întrebat pe Domnul Isus, nu cred că L-am întrebat cu voce ci doar în gînd şi EL mi-a răspuns în acelaşi fel:
-Doamne, de ce m-ai trimis în locul acesta...? De ce m-ai trimis aici...?
Şi EL mi-a spus:
-Pentru că oamenii nu cred că locul acesta există cu adevărat.
Apoi a continuat:
-Chiar şi unii din oamenii care Îmi slujesc, nu cred că locul acesta este real.
Am fost şocat de această afirmaţie. Am crezut că fiecare creştin crede în realitatea Iadului. Dar nu toţi cred cu adevărat într-un Iad cu foc veşnic.
Atunci L-am întrebat:
-Doamne, de ce mai ales tocmai pe mine…?
Dar EL nu mi-a mai răspuns la această întrebare.
Idee nu am de ce m-a ales tocmai pe mine să merg acolo. Mă consider cel mai nepotrivit om să merg într-un astfel de loc. Eu şi soţia mea urîm chiar şi filmele de groază şi tot ce este rău. Ba mai mult, mie nu-mi place nici măcar anotimpul verii, cu atît mai puţin cădura şi arşiţa.
Acolo totul este dezgustător. Nu esxistă ordine ci doar haos şi dezordine, iar mie îmi place ca totul să fie ordonat şi aranjat. Cum am mai spus, Domnul nu mi-a răspuns de ce m-a ales tocmai pe mine, dar El mi-a spus în schimb:
-Du-te şi spune-le că Eu urăsc acest loc şi că nu este dorinţa Mea ca vreuna din creaţiile Mele să ajungă acolo, nici măcar una singură. Nu am creat Iadul pentru om. Acesta a fost făcut pentru diavol şi îngerii lui. Tu trebuie să mergi şi să le spui ! Ţi-am dat gură, du-te şi spune-le!
Şi mă gîndeam atunci:
-Dar Doamne, ei nu mă vor crede. Or să creadă că sînt nebun sau că am avut un vis urît.
Voi nu aţi fi gîndi la fel? şi mă gîndeam la aceste lucruri. Dar Domnul mi-a zis:
-Nu este treaba ta să îi condamni. Aceasta este treaba Duhului Sfînt. Tu doar du-te şi spune-le! Şi-am spus în gînd:
-Da Doamne, în mod sigur trebuie să merg şi să le spun.
Noi nu trebuie să ne facem griji sau să ne fie teamă de ce vor zice oamenii despre noi. Noi trebuie doar să mergem să le spunem şi să îl lăsăm apoi pe Dumnezeu să facă restul. Apoi L-am întrebat:
-Doamne, de ce mă urăsc demonii aşa de mult, de ce mă urăsc creaturile acestea ...? Şi EL mi-a răspuns:
-Pentru că tu eşti făcut după chipul Meu, şi ei Mă urăsc pe Mine.
Ştiţi că diavolul nu poate să-i facă nimic lui Dumnezeu, el nu-l poate propriu-zis răni pe Dumnezeu, dar el poate în schimb să Îi rănească creaţia.
De aceea diavolul îl urăşte pe om, îl înşeală şi vrea să îl ducă în Iad, îi cauzează boli, orice numai să rănească creaţia lui Dumnezeu.
11. Dragostea lui Dumnezeu pentru om
În timpul acesta Dumnezeu m-a inundat cu gîndurile Lui. Am fost inundat de tot felul de gînduri. EL m-a lăsat să-I ating o parte a inimii Sale ca să simt cît de mult îl iubeşte EL pe om. Era ceva de necrezut! Am fost pur şi simplu copleşit!
Era atît de greu de suportat dragostea pe care EL o are pentru om, încît tu nu poţi rezista la ea cît timp eşti în acest trup.
Noi ne iubim soţiile şi copiii, ştiţi cît de mult îi iubim cu toţii, dar această dragoste a noastră nu poate fi nici măcar comparată cu dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi.
Dragostea Lui este INFINIT mai mare decît dragostea noastră sau chiar puterea noastră de a iubi. Este aşa cum se spune şi în Efeseni 3 cu 19:“...să cunoşti dragostea lui Cristos întrece orice pricepere sau închipuire.”
Această dragoste întrece atît de mult puterea noastră de înţelegere încît noi nici nu o putem cuprinde cu mintea!
Nu îmi venea să cred cît de mult îl iubeşte El pe om, atît de mult încît ar fi în stare să moară chiar şi pentru o singură persoană numai ca aceasta să nu ajungă în Iad. Şi Îl doare nespus de mult cînd vede că una din creaţiile Sale se duce în acel loc. Pe EL îl doare cumplit asta!
EL plînge cînd vede că o persoană se duce acolo.
Mi-a părut atît de rău pentru Domnul Isus! I-am simţit inima. EL mi-a dat voie să Îi ating o parte a inimii Sale. Am simţit şi eu atunci imensa Lui tristeţe cînd una din creaţiile Sale se ducea în Iad.
12. Trimis ca mesager
Mi-am zis atunci foarte hotărît că trebuie să merg şi să mărturisesc despre asta pînă la ultima mea suflare şi să spun lumii întregi despre Isus şi despre cît este El de bun.
Vedeţi, noi avem Evangheliile, şi asta este vestea cea bună. Dar această veste, lumea nu o cunoaşte. Trebuie să i se spună şi ei, noi trebuie să ne împărtăşim unii altora cunoştinţele. Oamenii au foarte multă lipsă de cunoştinţă în această privinţă şi Dumnezeu vrea să le împărtăşim şi lor cît este EL de bun şi cît de mult urăşte EL acest loc.
Apoi Isus mi-a spus:
-Spune-le că Voi veni foarte, foarte curînd!
Şi a mai repetat încă odată:
-Spune-le că Am să vin foarte, foarte curînd!
Acum mă gîndesc că de ce oare nu L-am întrebat atunci:
-Ce vrei să zici Doamne...? Ce înseamnă curînd la Tine…?
Cred că aşa gîndim cu toţii, nu-i aşa? Dar nu L-am întrebat.
Atunci nu te gîndeşti să întrebi anumite lucruri. Te gîndeşti doar cum să ÎL venerezi din toată inima ta şi îţi vine greu, chiar şi să crezi, că EL este acolo lîngă tine.
Pacea lui Dumnezeu care vine peste tine atunci cînd eşti lîngă EL nu se poate explica în cuvinte. Am fost şi eu la biserică la servicii de închinare ca şi voi toţi, dar asta nu se poate nici pe departe compara cu dragostea şi pacea pe care o simţi atunci cînd eşti în prezenţa Lui.
13. O nouă perspectivă
Cînd m-am uitat apoi în sus şi i-am văzut pe toţi acei demoni pe perete, care erau atîta de feroce, acum ei arătau ca nişte furnici pe perete. Arătau ca furnicile, deşi erau totuşi mari, dar prin puterea şi prin prezenţa lui Dumnezeu alături de tine, toţi acei demoni arătau acum ca furnicile. Abia puteam să-mi revin, şi mă gîndeam: “Doamne, sînt doar nişte furnici.” Şi El mi-a spus:
-Tu trebuie doar să le legi puterea şi să îi alungi afară în Numele Meu.
Mă gîndeam atunci ce putere mare a dat EL bisericii.
Toţi aceşti demoni erau fioroşi, dar diavolul nu se poate compara cu Isus. Ei sînt feroce, dar în prezenţa lui Isus ei sînt nimic.
Prinsesem acum curaj cînd mă uitam la aceste creaturi şi cînd mi-am dat seama de toate aceste lucruri şi de puterea ce ne-a fost dată, mi-am zis:
-Voi...? voi aţi fost creaturile care m-aţi torturat şi care aţi vrut să mă rupeţi în bucăţi? Atunci haideţi..., veniţi acum..., acuma să vă văd... !
Cred că trupul sau carnea din trupul meu s-au aprins şi-am prins curaj pentru că am zis atunci:
- Isuse, pune mîna pe ei!
Ne îndreptam spre suparafaţa pămîntului şi a trebuit să continuam să mergem spre suparafaţă, deoarece eram încă în tunel. Nu mai puteam vedea ce e în jur, dar era ceva ca un vînt, un vînt uriaş în mijlocul căruia eram acum, şi continuam să urcăm pentru a ieşi de acolo. Cînd am ajuns deasupra Pămîntului, aduşi de acest vînt uriaş, ne uitam în jos la Pămîntul ce arăta fantastic. Era uimitor să vezi Pămîntul din spaţiu. Şi ştiu că Dumnezeu a permis ca eu să văd lucrul acesta. EL putea părăsi tunelul acela prin orice loc ar fi dorit, dar cred că EL cunoştea dorinţa inimii mele din copilărie de a vedea cum arată Pămîntul văzut din spaţiu. Poate că am văzut prea mult Star Treck la televizor, dar mă gîndeam ca şi copil ce bine ar fi să văd Pămîntul de sus. Dar să îl văd acum cum stătea suspendat de nimic în spaţiu, era ceva fantastic!
Aşa după cum spune şi Biblia în Iov 26 cu 7:“EL atîrnă Pămîntul pe nimic.”
Şi cînd te uiţi la el, te întrebi că oare ce îl susţine acolo? Ce îl face să se rotească aşa de perfect?
Dumnezeu controlează atît de bine totul!
Puterea lui Dumnezeu care mă inundase şi pe care EL o are este uluitoare. EL are atît de multă putere! Fiecare lucru este sub controlul Său!
Un fir de păr nu îţi cade din cap fără ca EL să ştie. O pasăre nu moare fără ca EL să nu ştie.
Eram inundat de aceste gînduri, şi dîndu-mi seama că Dumnezeu are atîta putere, am fost copleşit de acest fapt.
Şi Scriptura vorbeşte despre asta în Isaia 40 cu 22 şi spune:”EL şade deasupra cercului Pămîntului...” şi iată că noi eram acum chiar deasupra cercului Pămîntului. Mă gîndeam atunci că dacă cei dinainte de Cristofor Columb ar fi citit Scriptura, ar fi aflat că Pămîntul este rotund, nu-i aşa?
Oamenii de atunci au crezut însă că Pămîntul este plat.
14. Întoarcerea pe Pămînt
Acum, pe măsură ce ne apropiam de Pămînt, am trecut printr-un scut. Am ştiut atunci că treceam prin scutul protector de căldură ce înconjoară Pămîntul. Ştiam asta pur şi simplu, şi mă gîndeam în acele momente, ştiu că era o prostie, dar mă gîndeam: “Cum va putea trece Domnul prin acest scut de căldură...?” Dar noi am trecut prin el fără probleme sau surprize. Cred că Domnul şi-o fi dat ochii peste cap, văzînd că ce gîndesc eu, dar la asta pot face faţă.
Este un pasaj în Scriptură în Psalmi 47 cu 9 care spune:”...scuturile Pămîntului sînt ale lui Dumnezeu.” El controlează totul, absolut totul.
15. Privindu-mă din afară
În tot acest timp, nu am mai vrut ca EL să plece, am dorit să mai stau în prezenţa Lui. Dar noi ne îndreptam acum cu mare viteză spre California. Veneam cu o viteză uluitoare şi ne mişcam foarte repede, şi la un moment dat am ajuns deasupra casei mele. Ştiu că puteam să văd prin acoperişul propriei mele case, şi mă vedeam şi pe mine acolo întins pe jos în sufragerie.
Lucrul acesta m-a afectat foarte tare. Pentru că îmi vedeam propriul meu corp întins pe jos, îmi ziceam:
-Nu pot fi eu acela! Eu sînt aici!
Nu mă mai văzusem niciodată în două locuri în acelaşi timp. Şi iată-mă totuşi acolo întins pe jos, dar eu ziceam în sinea mea că nu eram eu acela.
În Scripturi, Pavel spune că trupul acesta este doar o casă provizorie, şi totuşi această privelişte mă afectase extraordinar de mult.
Corpul acesta este doar o casă provizorie. Este nimic, e temporar. Acesta de sus sînt eu cel adevărat şi acest eu va merge în eternitate.
Viaţa aceasta de care ne agăţăm şi ne tot îngrijorăm atîta nu este decît un abur. “Viaţa nu este decît un abur” spune şi Iacov în 4 cu 14.
Şi cît de scurtă este această viaţă! Este foarte scurtă!
100 de ani dacă am trăi este nimic, ei trec ca un abur.
Am înţeles atunci că noi defapt trebuie să trăim pentru Dumnezeu. Ceea ce facem noi aici pe pămînt, contează pentru o veşnicie!
Noi trebuie să mărturisim lumii despre El şi să-i salvăm pe cei pierduţi. Nu ne putem îngrijora de toate lucrurile mărunte ale vieţii pămînteşti de care sîntem atîta de legaţi şi de care ne agăţăm aşa de mult.
Noi chiar trebuie să mergem să predicăm Evanghelia şi Vestea cea Bună tuturor oamenilor pentru că viaţa aceasta se termină aşa de repede!
Cînd mi-am văzut trupul întins pe jos, era ca şi cum ai ieşi din maşina ta şi te-ai uita înapoi la ea. Ceea ce vezi atunci, nu eşti tu, ci este maşina ta care te duce pe unde vrei. Aşa mi s-a părut şi atunci, că trupul acesta mă duce încolo şi încoace pe pămînt şi că el nu este eu cel adevărat. Şi mă gîndeam:
-Doamne, te rog, te rog nu pleca! Vreau să mai stau încă puţin cu Tine!
Dar EL a plecat.
Eram acum deasupra corpului meu şi ceva m-a absorbit brusc în el, era ca şi cum aş fi fost aspirat brusc înapoi în corp prin gură sau prin nas.
16. Sfîrşitul experienţei
Imediat după plecarea Lui, frica şi chinurile din Iad mi-au revenit iar în minte.
În Biblie se spune că “dragostea perfectă alungă frica.” În tot acest timp, eu eram în prezenţa acelei dragoste perfecte, dar apoi aceasta a plecat. În momentul în care EL a plecat, dintr-o dată toată frica şi ororile Iadului mi-au revenit iar în minte şi nu mai suportam să îndur din nou toate chinurile acelea. Urlam şi mă aflam într-o stare de agonie, nu mai puteam retrăi totul încă odată. Ştiam că trupul acesta nu era capabil să facă faţă la atîta frică. N-ai cum să faci faţă la această presiune enormă! Corpul nostru nu este suficient de puternic pentru aşa ceva. De aceea am început să mă rog şi doar aşa am reuşit să îmi scot asta din minte. În mod normal, ar trebui să mergi pe la tot felul de consilieri să scapi de o astfel de traumă, dar Dumnezeu m-a scăpat de această traumă instantaneu. Memoria mi-a lăsat-o intactă şi a luat în schimb frica şi trauma aceea cumplită din mintea mea.
Îi eram atît de recunoscător!
Concluzii
După această experienţă, s-au întîmplat aşa de multe lucruri, şi mi-aş fi dorit să avem mai mult timp pentru mai multe detalii, dar Dumnezeu mi-a confirmat că ceea ce mi s-a întîmplat a fost adevărat.
Dacă este cineva acum care nu îl cunoaşte încă pe Domnul Isus, trebuie să îţi pui întrebarea şi să zici:
-Îi cred eu pe oamenii aceştia şi că ceea ce au văzut ei este real?
Dar chiar mai important este ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu despre Iad. Vrei să rişti şi să spui:
-Nu, nu cred. Nu cred că asta este real.
Atunci, tu trebuie să arunci întreg Cuvîntul lui Dumnezeu şi pe noi toţi cei care încercăm să îţi spunem aceste lucruri. Eşti gata să rişti toate acestea pentru întreaga ta eternitate? Asta mi s-ar părea o mare prostie la care nici nu vreau să mă gîndesc. După tot ce ai auzit pînă acuma despre Iad, asta mi s-ar părea curată nebunie.
Nu îl lăsa pe diavol să te înşele!
Creatura aceea uriaşă care va rîde la sfîrşit, aceea va fi diavolul atunci cînd vei ajunge în Iad. El va rîde pentru că tu ai avut ocazia să îl primeşti pe Domnul Isus şi nu te-ai folosit de ea. Şi odată ajuns acolo, nu mai există cale de întoarcere, în mod cert nu mai există drum de întoarcere şi vei fi pierdut acolo pe vecie.
Ştii, s-ar putea să-ţi spui:
-Eu sînt destul de bun. Sînt o persoană bună şi nu merit să ajung în Iad!
Şi probabil că eşti într-adevăr destul de bun în comparaţie cu cei mai mulţi oameni. Dar tu nu cu ei trebuie să te compari.
Noi trebuie să ne comparăm cu standardele lui Dumnezeu. Şi standardele Sale sînt cu mult mai înalte decît sînt ale noastre.
Cum putem să ajungem în Rai?
EL spune în Cuvîntul Său că dacă minţi odată, o singură dată în întreaga ta viaţă, asta te face mincinos. Dacă ai furat un singur obiect în viaţa ta, o agrafă, cîteva minute din timpul şefului tău sau orice altceva dacă ai furat doar o singură dată, asta te face hoţ. Dacă eşti furios fără motiv, dacă nu ai iertat
pe cineva care ţi-a făcut un rău, dacă ai poftit o femeie, oricare din aceste lucruri dacă le-ai făcut o singură dată doar, fac din tine un păcătos şi deci tu nu poţi ajunge în Rai. Deci, vezi? Noi toţi cădem. Toţi cădem şi nu putem ajunge în Rai prin propriile noastre eforturi.
În Tit 3 cu 5 se spune că:”…nu pentru faptele făcute de noi ne-a salvat EL, ci prin îndurarea Lui.” Aşa că depine cum le compari. Este, să zicem, ca şi cînd ai vedea o turmă de oi albe şi frumoase pe fundalul verde al unui deal. Te uiţi la oile acelea cît de frumoase sînt aşa de albe şi apoi te duci la culcare şi peste noapte ninge. Şi cînd te uiţi în dimineaţa următoare iar la aceleaşi oi, ele arată acum posomorîte, spălăcite şi cenuşii în comparaţie cu zăpada albă.
Noi trebuie deci să ne comparăm cu Dumnezeu deoarece standardul Său este mult mai înalt decît este al nostru, aşa că noi avem nevoie de un Salvator. Noi nu putem ajunge acolo prin propriile noastre eforturi.
Dumnezeu ne-a dat acest ajutor gratuit. EL spune în Ioan 14 cu 6: ”Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.”
EL este Singura Cale care te poate salva de la Iad.
Aşadar, dacă există cineva care nu îl cunoaşte pe Domnul Isus, dacă există cineva care nu i-a cerut niciodată cu adevărat lui Isus să-i fie Domn şi Salvator al vieţii sale, dacă niciodată nu ai ajuns încă la punctul în care să spui cu gura ta şi să Îi ceri lui Isus să vină în viaţa ta, atunci fă-o acum!
Nu îl lăsa pe diavol, creatura aceea, să rîdă de tine!
Ridică-te acum şi fă lucrul acesta cît mai ai ocazia pentru că nu ştim cît timp ne-a mai rămas de trăit. N-ai cum să ştii, s-ar putea să mori chiar mîine şi să sfîrşeşti în locul acela teribil. Şi daţi-mi voie să vă spun că în locul acela şi numai căldura de acolo ar fi groaznic de îndurat.
Vă mai amintiţi de 11 Septembrie 2001 şi de oamenii care au sărit pe geam în gol din Turnurile Gemene, ţinîndu-se de mîini în timp ce se aruncau? Ce îngrozitor trebuie să fi fost asta pentru ei.
Dacă te-ai afla la mare înălţime şi te-ai uita în jos, să sari de acolo s-ar părea de neimaginat pentru oricare dintre noi. Dar ei au trebuit atunci să înfrunte căldura aceea teribilă. Ar fi durat poate mai puţin de 5 secunde şi ar fi fost incineraţi de vii la 2,000ºC.
Oamenii de ştiinţă de azi spun | | | |
|
Nefericit cel manios....
Gili Indrie el 29-06-2011, 05:49 (UTC) | | | Trăim într-o lume în care mânia este la ea acasă.Oamenii sunt ocupați, grăbiți, agitați, trudiți, împovărați.
Când lucrurile nu merg cum doresc, așteaptă sau planifică, oamenii devin irascibili, furioși, mânioși.
Unii își manifestă mânia sub formă explozivă, împroșcând în jurul lor cu schije verbale, arsuri emoționale, fracturifinanciare și amputări relaționale. Ei se descarcă pe alții; deobicei pe cei apropiați, pe cei mai mici, pe cei subordonați, pe cei care nu pot da sau răspunde înapoi. Aceștia sunt în vizorul Domnului Isus în predica de pe munte atunci când El atacă problema numărul 1 a omenirii, problema mâniei. Surpriza cea mare este că mânia este încadrată de Domnul Isus în categoria uciderilor, crimelor.
Matei 5:21-22a ”Aţi auzit că s’a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.” Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii;”
Cu alte cuvinte, cine zice că n-a omorât pe nimeni, n-a furat pe nimeni și deci nu este un păcătos care are nevoie de pocăință, este un …. ucigaș pentru că tot s-a mâniat pe cineva, măcar o dată în viață. Această asociere mânie – crimă din perspectiva împărăției ne arată cu câtă superficialitate tratăm noi, creștinii, problema mâniei, fiind indulgenți și nepăsători față de obiceiuri distructive, păcătoase care netratate și netransformate, împart moartea împrejur. Și mai interesant este faptul că cei care se mânie în mod exploziv cred că lor li s-a făcut o nedreptate și că este legitim să-și apere nedreptatea cu expresii ale mâniei aducătoare de moarte.
Alții, își manifestă mânia în mod coroziv; ei sunt recipienții mâniei altora. Ei tac și înghit; unii își descarcă mânia ( și apoi se simt mai bine!) iar alții se încarcă cu mânia ( și apoi se simt mai rău). Cei care sunt mai mici, sub autoritate, care trebuie să tacă, să rabde și să sufere, se încarcă cu mânia, aceasta având un efect distructiv, coroziv asupra sufletului. Cu toate că par a fi victimele nevinovate ale descărcării mâniei altora, răspunsul lor la descărcările altora depinde de voința lor! Ei pot face ceva astfel încât mânia lor reprimată să nu le corodeze sufletul, inima, lumea lor interioară.
Revenind la cei mânioși să remarcăm faptul că mânia are un procent mare de autoînșelare, în sensul că pare a fi singura și cea mai rapidă cale de atingere a scopului, rezultatelor.
Tata zice: Până nu m-am enervat și țipat la copii nu s-au apucat să facă treabă în casă!
Șeful zice: Când am ridicat tonul și am dat cu pumnul în masă toți s-au apucat de lucru!
Pastorul zice: Trebuie să țip și să zbier ca membrii să mă bage în seamă!
Poate că și tu îți autojustifici accesele de mânie prin rezultatele imediate obținute dar nu vezi consecințele emoționale, spirituale și relaționale pe termen mediu și lung.
“Ferice de cei blânzi căci ei vor moșteni pământul” spune Domnul mai înainte în predica de pe munte.
S-ar putea să ai de câștigat ceva cu mânia, pe termen scurt dar, cu blândețea ai de câștigat pe termen lung și foarte lung, termen care se prelungește în eternitate. S-ar putea să nu vrei să fii identificat cu cel blând pentru că el pare a fi prea pasiv, prea bleg, prea moale, prea indolent.
Blândețea nu este neputință ci, putință controlată și direcționată spre scopuri nobile.
Mânia este putință necontrolată și chiar dacă are, inițial, scopuri bune este posibil a fi deturnată de câtre cel rău spre scopurile lui.
Domnul Isus fericește pe cel blând, cât despre cel mânios, lui nu-i mai rămâne decât … nefericirea!
| | | |
|
|
| Hoy habia 2 visitantes (3 clics a subpáginas) ¡Aqui en esta página!
|
|
|
|
